Proiectul #Predictibilitate2018 e un semnal de alarmă, dar unul constructiv; e o campanie a Confederației Patronale Concordia de susținere a principiilor Pactului Pentru Fiscalitate, în parteneriat cu platforma “EM360 cu Adi Măniuțiu”.
Campanie dorește să atragă încă o dată atenția asupra importanței predictibilității și importanței consultării mediului de afaceri, pentru o economie cu adevărat solidă și prosperă, una atractivă pentru investitorii mici și mari.
Prin predictibilitate și transparență construiești și consolidezi încrederea într-o piață. Înainte de toate, economia e pusă în mișcare de oameni, de acțiunile lor, nu de mașinării, utilaje sau computere, componenta psihologică și emoțională jucând un rol determinant.
Există o regulă nescrisă, dar confirmată empiric: când dispare încrederea, dispare și curajul. În lipsa curajului, orice acțiune devine șovăielnică și incertă, eliminând perspectiva unei reușite.
Are legătură cu un modus operandi, cu felul în care sunt făcute lucrurile, cu felul în care sunt transpuse în practică politicile fiscale și strategiile economice, atunci când ele există.
Predictibilitatea nu e ceva abstract, ci un element cât se poate de concret, în lipsa căruia dezvoltarea este absolut imposibilă. Nu e vorba despre nivelul unei taxe sau de conținutul unei politici, ci de felul în care implementezi și transpui o măsură.
În lipsa unei consultări transparente, în lipsa unor discuții constructive cu practicienii, specialiștii și antreprenorii care pun rotițele economiei, zi de zi, în mișcare, în lipsa unor simulări și studii de impact bine făcute care să analizeze aplicabilitatea și efectele pe termen scurt, mediu și lung al unor măsuri propuse, dezvoltarea e pur și simplu imposibilă.
În lipsa predicitibilității și a unei consultări temeinice cu mediul de afaceri, mediu care alimentează într-o proporție covârșitoare bugetul de stat, investițiile vor continua să întârzie, afacerile nu au cum să crească, iar statul va continua să fie văduvit de surse suplimentare de venit, atât de necesare.
E nevoie să stimulăm, nu să frânăm investițiile, e nevoie să atragem bani pe care să îi plasăm în economie cu folos, generând plus valoare și multiplicări. E nevoie să reconstruim încrederea și să fixăm prioritățile corect și fără a periclita șansele și oportunitățile dezvoltării viitoare.
O Românie dezvoltată și stabilă e o Românie care își poate consolida prestigiul regional și poziția în interiorul familiei europene. O Românie dezvoltată înseamnă automat și mai mulți bani la buget, fonduri care vor permite combaterea inamicilor reali: lipsa educației, lipsa unui sistem de sănătate performant, infrastructura deficitară și provocările demografice care au un impact atât de pronunțat, atât pe piața forței de muncă, cât și asupra natalității.