București, 19 octombrie 2022: Pactul pentru Fiscalitate (PPF) a lansat, în cadrul unui eveniment găzduit de Camera de Comerț și Industrie a României, studiul sociologic „Percepții despre Fiscalitatea din România”, realizat la comanda PPF de către Biroul de Cercetări Sociale. Studiul a măsurat percepția populației adulte a României față de…
“Ăștia au schimbat aproape tot în ceea ce înseamnă fiscalitatea domeniului despre care mă întrebați. Nu vă pot răspunde acum la întrebare, am nevoie de o săptămână să mă pun la punct cu noile modificări ale Codului Fiscal date prin ordonanță de urgență. Vă rog să mă credeți că în…
În cadrul proiectului Pactul pentru Fiscalitate 2022 și la solicitarea asociației „Ține de Noi”, Biroul de Cercetări Sociale (BCS) a realizat un sondaj care să scoată la lumină opiniile – prea puțin cunoscute – ale publicului larg, supus de statul român diferitelor forme de taxare și impozitare. În premieră la…
Inițiatorii „Pactului Pentru Fiscalitate” au organizat recent întâlnirea de lucru la Palatul Parlamentului, în cadrul căreia principalele partide parlamentare din România, alături de mediul de afaceri și de societatea civilă au dezbătut și au pus bazele unei colaborări interinstituționale, având la bază principiile „Pactului Pentru Fiscalitate”. Cu această ocazie, experții…
Proiectul „Pactul Pentru Fiscalitate”, adus inițial în dezbatere publică în decembrie 2014, a fost relansat în acord cu actualitatea anului 2022 marți, 31 mai, în cadrul evenimentului cu același nume, organizat la Biblioteca Centrală Universitară. Inițiatorii „Pactului pentru Fiscalitate” au fost gazdele unui exercițiu de comunicare și normalitate, bucurându-se de…
Dezvoltarea reală a României depinde, în primul rând, de revitalizarea și eficientizarea politicilor, sistemelor și strategiilor educaționale si academice, de sănătate, și, nu în ultimul rând, de cele demografice. Succesul și coerența reformelor în aceste domenii vitale depind într-o mare măsură de nivelul investițiilor publice și private, dar și de…
Se spune că presa este a 4-a putere a unui stat, de aceea punem preț pe comunicarea prin jurnaliști de calitate, pe care i-am invitat alături de noi pe 24 mai, la o discuție legată de un set de principii fiscale de care România are atât de mare nevoie și…